 Preocuparile galatenilor pentru a ridica un monument in memoria lui Al. I. Cuza dateaza inca de prin 1891, atunci facandu-se primele demersuri pentru constituirea unui comitet ce urma sa stranga fondurile necesare. In 1893, V. A. Urechia ofera Galatiului bustul lui Mihail Kogalniceanu, iar cu prilejul dezvelirii acestuia isi exprima dorinta de a inzestra orasul si cu statuile lui Al. I. Cuza si Costache Negri. "Numai acea natiune manifesta vitalitate, care onoreaza si conserva memoria barbatilor care au luptat pentru ea", spunea V. A. Urechia.
La 26 octombrie 1926, primarul orasului, avocatul Grigore P. Mihailescu, a cumparat de la sculptorul italian Raffaelo Romanelli un monument al "Unirii Principatelor", realizat din trei altoreliefuri si bustul unionistului Lascar Catargiu. A fost inaugurat in jurul datei de 14 iulie 1928, pe strada Domneasca, in fata Gradinii Publice.
În 1948 bustul lui Lascăr Catargiu a fost dat jos de pe soclu de către autorităţile comuniste venite la putere, iar monumentul a rămas sub un nume impropriu, acela de „Monument al muncilor agricole”, denumire datorată scenelor alegorice realizate în altorelief. Imaginile, desigur, nu reprezintă scene ale muncilor agricole, ci sunt simboluri ale Unirii Principatelor şi ale reformei agrare din 1864.
În 1959, cu prilejul Centenarului Unirii Principatelor Române, în partea superioară a soclului acestui monument a fost instalat bustul lui Al. I. Cuza, operă în bronz a sculptorului Ioan Dimitriu-Bârlad. Din cauză că acesta distona totuşi cu proporţiile întregului ansamblu, la 9 mai 1972 el a fost înlocuit cu statuia de acum, datorată lui Ion Jalea. Bustul realizat de Dimitriu-Bârlad a fost transferat la Tecuci şi împodobeşte astăzi artera principală a acestui oraş.
Monumentul, aşa cum se înfăţişează astăzi, este rezultatul muncii, la intervale mari de ani, a celor doi sculptori amintiţi: italianul Raffaello Romanelli şi românul Ion Jalea. Compoziţia realizată în altorelief, desfăşurată în spaţiu pe trei laturi ale soclului, este o alegorie ce sugerează actul unirii Moldovei cu Ţara Românească, înfăptuit la 24 ianuarie 1859 (cele două femei îmbrăţişate, dispuse pe latura frontală), precum şi urmările reformei agrare de la 1864. Este o compoziţie unitară, cu calităţi plastice incontestabile. Perechea de boi aflată în jug, precum şi oamenii sunt surprinşi în procesul muncii, efortul ce-l depun fiind imortalizat în imagini vii, dinamice. Un ţăran, aplecat, ţine strâns în mâini coarnele plugului, alţii poartă pe umeri povara sacilor încărcaţi cu cereale.
Partea terminală a monumentului o constituie statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul este înfăţişat în uniformă militară, purtând pe umeri o pelerină. Mâna stângă se sprijină pe sabie, iar în dreapta, sprijinită la rândul ei pe cea stângă, ţine un sul. Modul cum l-a conceput Ion Jalea pe Alexandru Ioan Cuza ne aminteşte de admirabilul portret pe care Jacques Poumay, consulul Belgiei la Bucureşti, i l-a făcut domnitorului : „Acesta, în vârstă doar de 38 ani, este un bărbat înalt, svelt, blond, privirea pătrunzătoare; distins în manierele sale, el posedă un original, plăcut şi serios mod de a purta discuţia. Este un soldat magnific, purtând cu graţie uniforma. Om de ordine, energic, a făcut asupra tuturor o excelentă impresie. Prinţul Cuza este un bărbat cum nu există altul în Principate, care vrea fericirea şi independenţa ţării sale. Hotărât, fără exaltare însă, modest şi dezinteresat, chibzuieşte cu înţelepciune. Toată lumea este de acord asupra calităţilor eminente cu care este înzestrat noul domnitor”.
Sursa: Corneliu Stoica (preluat de pe site-ul: www.artevizuale.ro)
Vizualizare hartă mărită
|
